zb_04
zb_05
zb_06
za_01
  • Suntem lider mondial în evaluări online de resurse umane și cea mai buna sursa de soluții de management al talentelor
  • La nivel global lucrăm cu peste 40.000 de clienți din 120 de țări
  • În România în ultimii 13 ani am ajutat peste 300 de clienți companii și am făcut peste 500.000 de evaluări online de resurse umane
  • Am colaborat cu instituții de stat, companii din toate industriile, universități și  organizații non-profit
  • 80% dintre clienții noștri în continuare colaborează cu noi
  • 60% dintre clienții noștri ne contactează în urma unei recomandări venite din partea unui client existent
  • Pentru noi, satisfacția clienților ocupă primul loc. Ne străduim să înțelegem și să apreciem necesitățile clienților și partenerilor noștri în orice situație
  • Suntem prezenți în cele mai mari orașe din România și suntem tot timpul la dispoziția clienților noștri. Avem birouri în București, Brașov, Constanța, Iași, Cluj, Timișoara
p_DD_01a
În contextul unei economii aflată într-un proces de continuă schimbare, în care se nasc în permanență noi piețe și noi competitori, adaptarea prin inovare și învățarea continuă sunt esențiale pentru supraviețuirea oricărei organizații.

Acum, mai mult decât oricând, se impune redefinirea şi ajustarea competenţelor individuale, sociale, profesionale şi manageriale, iar acest lucru creează oportunităţi uriaşe pentru cei ce vor fi primii în a le stăpâni și valorifica.

Atunci când vorbim despre oameni, nu trebuie să ne gândim cât ne costă să investim în dezvoltarea lor ci cât ne costa dacă nu facem acest lucru.intro_07

Dr.psih. Doru DIMA
Director Naţional Profiles International

Polipol
Romatsa
Tenaris
URBB
Raiffeisen Bank
Orange
Mega Image
Autonet
BRD
A&D Pharma
Kirchhoff Automotive
Otp Bank
Paralela 45
Good Year / Dunlop
Lukoil
Hilton
Nuclearelectrica
Prutul
Terapia
Siemens
KPMG
Generali Asigurari
Coca Cola
EOS

PROFILES INTERNATIONAL ÎN CIFRE

0
de clienți companii la nivel mondial
0
de clienți companii în România
0
de evaluări realizate la nivel mondial
0
de evaluări realizate în România
0
de limbi străine pentru rapoarte
0
ani în România

Produsele Profiles International

zc_01
zc_03
zc_04
zc_02

Noutăţi

2 motive pentru a recunoaște meritele angajaților

Teoria privind recunoașterea meritelor pentru motivarea angajaților și ridicarea nivelului de engagement există de peste […]

Read More

Comments Off on 2 motive pentru a recunoaște meritele angajaților

Motivarea angajaților fără recompense materiale

Este un fapt știut de mult timp: “Banii nu pot cumpăra fericirea”. Un studiu științific […]

Read More

Comments Off on Motivarea angajaților fără recompense materiale

Psihologia productivității

Un articol recent din “The Atlantic” oferă sfaturi psihologice despre cum să-ți îmbunătățești productivitatea. “În […]

Read More

Comments Off on Psihologia productivității

Broşură Online